- Pandemia a împins muzeele din toată lumea să îşi expună arta online
- Tururile virtuale de la MNAR au avut un boom în perioada stării de urgenţă
- „Pentru iubitorii de artă, este momentul oportun să devină şi colecţionari”, a spus Alin Comşa, colecţionar
Chiar şi înainte de pandemie, muzeele îţi ofereau mici tururi virtuale însă parcă te simţeai mai bine atunci când le vizitai. Acum, pandemia nu-ţi dă prea multe posibilităţi aşa că te uiţi la tablouri din faţa laptop-ului.
Arta online, hai să o numim aşa, este una dintre şansele pe care le avem în momentul de faţă. Muzeul online devine o soluţie. Bineînţeles că nu este una care să fie deplină. Există totuşi contrapondarea, sau, dacă vrei, o altă scăpare, o altă soluţie: aceea de a deveni colecţionar. Accesul la astfel de obiecte de artă, la tablouri, la lucrări de artă a devenit mai facil”, este de părere colecţionarul Alin Comşa.
Muzeul Metropolitan de artă din New York a avut o creştere de 4000% pentru tururile virtuale, scrie Wall Street Journal. Creşteri semnificative au fost şi pentru muzeele noastre.
„Tururile virtuale sunt căutate şi există un interes pentru ele. Perioada lor de glorie a fost la începutul stării de urgenţă, când a fost o creştere semnificativă a numărului de accesări. Aveam mesaje de la familii, părinţi care ne spuneau ca îşi propun în fiecare zi câte o nouă galerie. Nu simţim că ne răpesc din vizitatori, din contră, ni se pare că după ce vezi turul virtual, vrei să vii să vezi şi în persoană”, a spus Paula Varga, reprezentantul Muzeului Naţional de Artă al României.